Atelierele Malmaison
Inițial o cazarmă militară, clădirea Malmaison are o importanță istorică semnificativă și o vechime de 177 de ani, timp în care aici au funcționat o Școală Militară de Ofițeri, un tribunal militar, închisoare în timpul regimului lui Antonescu și centru de anchetă și detenție al Securității în perioada de început a regimului comunist.
Atelierele Malmaison își propun să readucă clădirea în circuitul viu al orașului, inaugurând o nouă etapă în lunga istorie a clădirii.
.01
Proiectul Atelierele Malmaison a luat formă în mod organic, independent, prin autoorganizarea unui grup multidisciplinar activ în diferite medii pe scena de artă contemporană din București. Spațiul urmărește să contribuie la conturarea unui context cultural stabil și sustenabil pe termen lung prin solidarizare, încurajarea colaborărilor între artiste, artiști și alți agenți culturali pe plan național și internațional și susținerea noilor generații, care au nevoie de o structură de suport stabilă.
.02
Atelierele Malmaison ocupă aproximativ 3000 mp din clădirea Malmaison, iar spațiile de lucru sunt ocupate în totalitate pe termen lung. Prin eforturile comunității artistice și cu sprijinul sponsorilor* a fost renovat etajul 1, iar apoi și etajul 2, fiind ocupate acum de 36 ateliere de artiste și artiști (inclusiv un atelier la parter), alături de 9 spații de proiecte coordonate de grupuri artistice, asociații non-profit sau galerii de artă.
.03
Deși nevoia unor inițiative de acest tip nu este deloc una nouă, de puține ori în istoria scenei de artă bucureștene un grup atât de extins a reușit acest tip de coagulare. Comunitatea formată în jurul Atelierelor consideră că arta și artiștii, artistele trebuie să aibă un loc sigur și vizibil în societate, iar creația lor necesită o susținere pe termen lung prin existența spațiilor de expunere și de lucru accesibile ca preț și locație.
    .04
    Atelierele individuale sunt deschise publicului larg pentru vizite de două ori pe an, în rest sunt dedicate lucrului. Spațiile de expunere au program independent de ateliere și pot fi vizitate și pe parcursul anului. Programul acestora poate fi consultat pe paginile individuale.
    .
    Sponsori renovare și reabilitare
    Sponsor principal: UniCredit Bank
    Sponsori: Brico Depot, URSA, Policolor, THE PLOT